Cele patru stadii ale celulitei

Stadiile celuliteiManifestările celulitei sunt cunoscute majorităţii femeilor. Suprafaţa denivelată a pielii apare la inceput numai acolo unde pielea este increţită. Mai tarziu, aceste ridicaturi apar fără a urma o logica anumita. La final, celulita poate afecta considerabil picioarele si coapsele, care devin asemanatoare unui aluat cu drojdie, care a fost mult timp apasat cu degetele.

Exista patru stadii ale celulitei.

Primul stadiu este umflatura. In primul stadiu, uneori chiar si in al doilea, celulita practic este imposibil de vazut. Femeii i se pare ca s-a implinit putin sau mai repede ca s-a umflat. Pielea in acest caz este neteda si moale. Nevăzand o coaja de portocala, femeia isi face linistita alte haine, isi mai largeste jachetele, in timp ce in organism deja a inceput procesul de retinere a lichidului, care in cel mai scurt timp va provoca apariţia adevăratei, vizibilei celulite.

Stadiile celuliteiIată cum se produce acest lucru: prelucrind substantele nutritive, celulele adipoase formeaza reziduuri, pe care ele le trimit catre lichidul intercelular. Acolo, reziduurile se acumuleaza treptat si atunci cind au devenit prea multe, ele inunda vasele limfatice. Aceasta inseamna ca 60-70 de procente din lichidul de a carui pompare raspund vasele limfatice sint retinute in organism – de aici senzatia de umflatura. Celelalte 30-40 de procente de lichid sint eliminate din organism prin vene.

De aceea, in prima etapa este foarte usor sa scapati de celulita. Trebuie numai sa eliminati cit mai activ lichidele din organism: in primul rind trebuie sa va ocupati cu sportul, in al doilea rind trebuie sa mergeti la sauna si sa eliminati din organism tot lichidul de prisos si reziduurile (este bine sa aveti la indemina o perie pentru masaj) si, in al treilea rind, trebuie sa urmati un curs de limfodrenaj.

Inca un mijloc de a scapa de celulita in etapa initiala este presoterapia. De asemenea, trebuie sa folositi creme anticelulitice. In stadiul incipient al celulitei acestea sint de foarte mare ajutor, dar trebuie aplicate cu atentie, cu miscari usoare de masaj, facind un usor limfodrenaj.

Depunerile de grasimi compacte

Cel de-al doilea stadiu inseamnă deja o umflătură mai serioasă. In acest stadiu de dezvoltare a celulitei, sistemul venos nu s-a obişnuit cu o asemenea cantitate de lichid, pe care trebuie sa il elimine din organism. In legatura cu acest fapt creste presiunea din interiorul tesuturilor. Lichidul se acumuleaza si apasa venele, acoperind in acest fel si ultima posibilitate de scurgere. Depunerile de grasimi devin compacte in timp ce umflatura a crescut, iar tesutul s-a incordat.

Pentru a pune un diagnostic corect trebuie numai sa atingeti zonele cu probleme: daca picioarele sau coapsele s-au intarit inseamna ca celulita a trecut in al doilea stadiu si acum tratamentul trebuie sa aiba un ritm mai rapid, numarul sedintelor de limfodrenaj ajungind in acest moment la trei-patru pe saptamina. In afara de aceasta trebuie sa creasca nivelul efortului fizic si numarul sedintelor de sauna. Nu incetati de asemenea sa folositi cremele anticelulitice.

Oxigenul nu mai ajunge in tesuturi

Stadiul al treilea este stadiul micronodular. Daca in primele doua stadii celulita nu se observa, daca continuati sa va umflati si sa stati ore intregi in fata televizorului, atunci afectiunea trece foarte repede in cel de-al treilea stadiu, atunci cind lichidul deja incepe sa apese arterele care sint responsabile cu ducerea oxigenului in ţesuturi.

Atunci cind oxigenul inceteaza sa mai ajunga in tesuturi, incepe sa se dezvolte un tesut conjunctiv sub forma unei retele asemanatoare cu un fagure. Tesutul conjunctiv aminteste de venele albe pe care fiecare gospodina le vede intr-o bucata de carne. Ceva asemanator se formeaza si in organismul unei femei, insa in al treilea stadiu al celulitei acest tesut conjunctiv cuprinde numai una-doua celule.

La prima vedere, pielea pare normala, insa daca se increteste se vede foarte usor coaja de portcocala.
Pentru a diagnostica exact acest stadiu de dezvoltare a celulitei se poate face asa-numitul test de caldura. Pentru aceasta puneti-va miinile una peste alta si cu dosul palmelor verificati temperatura pielii (aveti nevoie de cineva sa va ajute). In locurile in care celulita este depusa, temperatura este putin mai scazuta.

Inca un mijloc de diagnosticare este simptomul ciupiturii. Pentru aceasta trebuie sa prindeti incet, dar cu putere pielea intre doua degete, sa stringeti putin si apoi sa o eliberati. Daca nu apare senzatia de durere inseamna ca simptomul ciupiturii este negativ, terminatiile nervoase s-au pastrat si nu este totul pierdut.

In cel de-al treilea stadiu, celulita este mai greu de tratat din cauza formarii tesutului conjunctiv care pe de o parte se lipeste de muschi, iar pe de alta parte – de piele. De aceea, atunci cind se misca pielea dintr-un loc moale, care nu a fost incă atins de Å£esutul conjunctiv, ea revine uÅŸor la poziÅ£ia iniÅ£ială; acolo unde insa exista o cicatrice, acest lucru nu se intimpla, de aici si denumirea de coaja de portocala.

Sa slăbiţi in acest stadiu al celulitei este de asemenea foarte greu, pentru ca si in cazul celei mai bune diete slăbeşte totul, in afara acelor parti ale corpului blocate de celulita. Limfodrenajul in aceasta etapa este practic inutil.

De aceea, saloanele care propun tratarea celui de-al treilea stadiu al celulitei cu ajutorul limfodrenajului starnesc indoiala in ceea ce priveste competenta. Aceasta celulita trebuie sparta.

Nu demult, unul dintre cele mai populare mijloace de spargere era masajul efectuat cu putere. Insa in cazul unui asemenea masaj impreuna cu grasimile si tesutul conjunctiv sint afectate si capilarele venoase, arterele si terminatiile nervoase. Aceasta este o procedura foarte dureroasa si nu foarte eficienta. In zilele noastre exista metode mai civilizate. De aceea este mai bine sa nu riscati in ceea ce priveste propria sanatate. Foarte populara in aceste momente este metoda de a scapa de celulita prin intermediul ultrasunetelor.

Afectarea terminatiilor nervoase

Cel de-al patrulea stadiu este cel macronodular. Cind in jurul micii retele striate mai apare inca una, o retea mai puternica de tesut conjunctiv, celulita este foarte vizibila. In zonele celulitice, pielea este rece si are o nuanta albastruie. Simptomul ciupiturii este pozitiv. Inseamna ca terminatiile nervoase au fost atinse si aceasta celulita provoaca durere.

Este vorba deja despre o patologie, spre deosebire de primele trei stadii, care nu sint patologice. Limfodrenajul, regimul alimentar, sauna si cremele nu mai sint de nici un ajutor. In acest caz este necesara lipoaspiratia (liposuctia), o operatie de indepartare a grasimii.

Amintiti-va totusi ca celulita este un mod de viata si, daca nu il schimbati, dupa citva timp va aparea din nou necesitatea de operatie, numai ca atunci grasimea va trebui eliminata dintr-o alta parte a corpului.

Views:
671
Article Tags:
Article Categories:
Celulita